Scroll Top

PROBLEMA TA, PRIORITATEA NOASTRĂ
Sună-ne Acum
(+4)031 80 55 910
DE CE SĂ NE ALEGI?

Lucrăm împreună pentru dumneavoastră pentru a vă oferi cea mai bună expertiză legală

Program
Luni – Vineri
9:00 – 18:00
Sâmbăta

Închis

Duminica

Închis

DESPRE NOI
SCPA COMĂNESCU ȘI ASOCIAȚII
…Principiile și valorile care au stat la baza construirii și consolidării reputației noastre continuă să reprezinte cartea noastră de vizită!

s-a înființat în spiritul și litera legii sub denumirea de Societatea Civilă de Avocați “Dumitrașcu, Comănescu și Asociații”, venind în sprijinul partenerilor sai, încă din anul 2005, specializați în domeniul contenciosului administrativ și fiscal, real estate și comercial. Pe parcurs, am realizat că nevoile partenerilor noștri se întind și pe alte domenii, așa că ne-am extins aria de expertiză prin cooptarea unor avocați specializați și în domeniul proprietății intelectuale și industriale, al administrării portofoliilor de creanțe, societar, corporativ și non-guvernamental, penal și procesual penal și, nu în ultimul rând, al dreptului sportiv, devenind Societatea Civilă de Avocați “Comănescu și Asociații”. 

Respectarea principiilor și a regulilor profesionale, confidențialitatea, loialitatea față de client și supremația legii, ne-au oferit posibilitatea de a ne exercita profesia cu demnitate, onoare și probitate. Deși conservatori profesional, pentru a răspunde nevoilor partenerilor noștri, am inovat continuu cu scopul de a identifica soluții optime și am diseminat modele de reușită pentru a le implementa în activitățile acestora (partenerilor). Conectați la nevoile cotidiene ale comunității de afaceri, începând cu anul 2014, am înființat un punct de lucru în incinta CCIR Business Center si am semnat un parteneriat cu CCIR.

SerVicii

DREPT CIVIL

DREPTUL MUNCII

DREPTUL FAMILIEI

DREPT ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DREPT SOCIETAR

DREPT PENAL

TRIMITE-NE UN MESAJ

    Preferințe de confidențialitate
    Atunci când vizitați site-ul nostru web, acesta poate stoca informații prin intermediul browserului dvs. de la anumite servicii, de obicei sub formă de cookie-uri. Aici vă puteți modifica preferințele de confidențialitate. Vă rugăm să rețineți că blocarea anumitor tipuri de module cookie poate avea un impact asupra experienței dvs. pe site-ul nostru web și asupra serviciilor pe care le oferim.